Republica separatistă transnistreană a anunţat săptămâna trecută că doar recunoaşterea independenţei sale va putea împiedica planurile Occientului de creare a unui "arc sanitar" în jurul Rusiei şi va conferi stabilitate unei regiuni volatile, relatează Kommersant în ediţia electronică.
Noile declaraţii ale liderilor de la Tiraspol nu au mulţumit însă Moscova care s-a decis să contribuie la unirea provinciei separatiste cu Republica Moldova. Potrivit unor surse, o delegaţie rusă urmează să se deplaseze vineri în capitala transnistreană pentru a încerca să convingă autorităţile locale să îşi îmbunătăţească relaţiile cu oficialii de la Chişinău.
În cazul în care liderul de la Tiraspol, Igor Smirnov, se dovedeşte în continuare la fel de încăpăţânat, Moscova dispune de o soluţie de rezervă, şi anume înlocuirea acestuia cu Evgheni Şevciuk, preşedintele Parlamentului transnistrean, dezvăluie publicaţia rusă.
Ministerul transnistrean de Externe a prezentat într-un comunicat publicat săptămâna trecută pe site-ul instituţiei motivele pentru care regiunea separatistă trebuie să îşi dobândească independenţa, subliniind avnatajele de care va dispune Rusia în cazul unui astfel de demers. "În cazul în care independenţa este recunoscută, republica va fi singura verigă rămasă pentru a împiedica Occidentul să închidă lanţul aşa-numitului arc sanitar din jurul Rusiei (…) şi va consolida securitatea Rusiei", menţionează documentul citat.
Diplomaţii de la Tiraspol amintesc, de asemenea, de problema Kosovo, susţinând că o eventuală independenţă a provinciei sârbe "ar duce la destabilizarea întregii Europe, în timp ce independenţa Transnistriei va rezolva un conflict vechi şi va asigura stabilitate în această regiune". "Recunoaşterea este benefică atât pentru UE, cât şi pentru Rusia", subliniază Ministerul de Externe de la Tiraspol.
Comunicatul Tiraspolului survine imediat după vizita întreprinsă la Moscova de liderul Republicii Moldova, Vladimir Voronin, care, potrivit unor surse de la Moscova, ar fi fost asigurat de omologul său rus Vladimir Putin de întreg sprijinul pentru soluţionarea crizei transnistrene. În aceste condiţii, singurul aspect nerezolvat este determinarea liderului de la Tiraspol, Igor Smirnov, să revină la masa negocierilor, în timp ce noile declaraţii ale autorităţilor centrale transnistrene confirmă reticenţa acestuia de a îmbunătăţi relaţiile cu Chişinăul.