În cursul zilei de vineri, George Simion și-a depus candidatura pentru alegerile prezidențiale la sediul BEC. Pasul vine după decizia CCR de a respinge candidatura lui Călin Georgescu la scrutinul din luna mai, dar și după ce liderul AUR a primit „aprobarea” din partea acestuia de a candida.
După depunerea candidaturii, George Simion a fost întrebat de ce nu este și Călin Georgescu alături de el.
„Pentru că așa ne-a rugat dumnealui, ne-a prezentat un plan, suntem în unitate, reprezentăm mișcarea suveranistă”, a fost răspunsul dat de liderul AUR jurnaliștilor.
CITEȘTE ȘI: George Simion: Voi deveni ținta sistemului în următoarele două luni
Totodată, George Simion a mai declarat că „nu există un apropiat al domnului Georgescu care să candideze”, subliniind faptul că el și Anamaria Gavrilă, șefa POT, „reprezintă mișcarea suveranistă”, spre deosebire de Victor Ponta.
„Nu există un apropiat al domnului Georgescu care să candideze. Noi urmăm exact ceea ce ne-a transmis domnul Georgescu. Vor apărea multe manipulări”, a mai spus Simion.
Liderul AUR nu este la prima candidatură pentru alegerile prezidențiale. În primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024 – anulate ulterior de CCR – a obținut aproximativ 1,3 milioane de voturi și s-a clasat pe locul 4.