Prima pagină » Politic » Candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale, respinsă de Biroul Electoral Central

Candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale, respinsă de Biroul Electoral Central

Candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale din luna mai a fost respinsă sâmbătă dimineața de Biroul Electoral Central (BEC).
Candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale, respinsă de Biroul Electoral Central
Bianca Popa
15 mart. 2025, 10:58, Politic

UPDATE: BEC a publicat motivarea respingerii candidaturii Dianei Șoșoacă

Decizia a fost adoptată cu 10 voturi. De asemenea, cererea Dianei Șoșoacă de a participa la ședința BEC de sâmbătă a fost refuzată.

Interdicția de a candida în 2024 a fost stabilită printr-o hotărâre a Curții Constituționale din 5 octombrie. CCR a argumentat că „prin discursul său constant, Diana Iovanovici-Șoșoacă îndeamnă la schimbarea fundamentelor democratice ale statului și la încălcarea ordinii constituționale”.

În motivare, Curtea a subliniat că declarațiile publice și pozițiile exprimate de Șoșoacă contravin valorilor democratice și constituționale. Mai mult, participarea sa la anumite evenimente publice a fost considerată un indiciu clar că, în calitate de candidat la președinție, aceasta pune sub semnul întrebării respectarea Constituției. 

CCR a menționat și criticile sale la adresa apartenenței României la UE și NATO, concluzionând că discursul său public este incompatibil cu principiile democratice și obligația de a apăra Constituția – condiții esențiale pentru a candida la funcția de președinte al României.