Prima pagină » Social » Adolescenții care au fugit după un accident mortal, acuzați de crimă. Accidentul a fost filmat

Adolescenții care au fugit după un accident mortal, acuzați de crimă. Accidentul a fost filmat

Un băiat în vârstă de 13 ani a fost acuzat de crimă după accidentarea mortală a unui biciclist din Albuquerque, New Mexico, care a fost filmat din interiorul mașinii furate a băiatului, au declarat luni forțele de ordine, citate de AP.
Adolescenții care au fugit după un accident mortal, acuzați de crimă. Accidentul a fost filmat
Laura Buciu
18 mart. 2025, 09:19, Social

Un copil de 11 ani, despre care poliția spune că a fost de asemenea implicat, este prea mic pentru a fi acuzat de crimă.

„Detectivii APD colaborează cu procuratura și CYFD pentru a stabili ce acuzații i se pot aduce și dacă poate fi reținut în baza acelor acuzații”, potrivit declarației forțelor de ordine.

Se așteaptă ca tânărul de 13 ani să fie internat în Centrul de Detenție Juvenilă. Detectivii îi caută pe băieții de 15 și 11 ani.

Scott Dwight Habermehl, în vârstă de 63 de ani, se îndrepta spre locul său de muncă de la Sandia National Laboratory dimineața devreme, în luna mai, când a fost lovit de o mașină după ce aceasta a virat pe pista de biciclete, potrivit poliției.

Accidentul a fost filmat din interiorul mașinii și a circulat pe rețelele sociale. În înregistrare, se aude o voce care pare a fi a tânărului de 13 ani, care spune că este pe cale să lovească biciclistul, potrivit forțelor de ordine. Mașina pare să accelereze, iar o voce despre care se crede că este cea a tânărului de 15 ani spune: „Doar lovește-l, frate”.

Șoferul întreabă: „Îl lovești?”

Un pasager spune: „Da, doar lovește-l. Mergi cam…15…200.”

În înregistrare se aud apoi sunete puternice, inclusiv „flexarea metalului”, potrivit forțelor de ordine.

Înregistrarea a fost postată pe rețelele de socializare și raportată la poliție. Directorul unei școli gimnaziale a raportat, de asemenea, înregistrarea la poliție după ce un elev a semnalat-o.

Associated Press nu transmite numele copiilor, pentru că de obicei nu publică numele persoanele sub 18 ani acuzate de o infracțiune.