Aeronava MApN, a decolat de pe aeroportul Otopeni în jurul orei 12:30, cu destinaţia Israel – Aeroportul Internaţional Ilan şi Asaf Ramon, unde a aterizat în jurul orei 16:30, ora României. După îmbarcarea pacienţilor şi aparţinătorilor, dar şi efectuarea evaluării medicale, avionul a decolat de pe aeroportul din Israel, în jurul orei 18:00, ora României, cu destinaţia Bucureşti – Baza 90 Transport Aerian – Otopeni, unde a aterizat la aproximativ ora 22:00, potrivit Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU).
Pe toată durata transportului, asistenţa medicală a fost asigurată de către o echipă formată din doi medici şi doi asistenţi din cadrul UPU-SMURD a Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti, un medic şi un asistent de la MApN. De asemenea, pentru buna desfăşurare a misiunii, la bordul aeronavei au fost şi doi ofiţeri de legătură din cadrul DSU.
Şapte pacienţi, din care 6 copii – cu vârste cuprinse între 4 luni şi 11 ani, respectiv 1 adult de 18 ani (însoţiţi de 23 aparţinători), vor primi tratament de specialitate la mai multe spitale din Bucureşti.
Trei pacienţi adulţi (însoţiţi de 5 aparţinători) sunt transferaţi în Norvegia cu o aeronavă aparţinând Forţelor Aeriene Române din cadrul MApN.
Alţi trei pacienţi (împreună cu 6 aparţinători), sunt transportaţi în Republica Franceză, cu două aeronave puse la dispoziţie de autorităţile din Luxemburg.
Misiunea a fost executată în urma solicitărilor primite de la Centrul de Coordonare a Răspunsului la Situaţii de Urgenţă al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, din cadrul Mecanismului de Protecţie Civilă al Uniunii Europene.
Operaţiunea a fost realizată în strânsă colaborare între Ministerul Afacerilor Interne prin Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Sănătăţii, Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Unitatea de Coordonare a Activităţilor Guvernamentale în Teritorii (COGAT), unitate din cadrul Ministerului Apărării al Israelului, Serviciul Naţional de Urgenţă Medicală, de Dezastre, Ambulanţă şi Banca de Sânge „Magen David Adom”, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a Primăriei Municipiului Bucureşti, Habitat for Humanity şi alte autorităţi esenţiale pentru asigurarea unei desfăşurări eficiente şi în condiţii de siguranţă.
Prin acest demers, România îşi reconfirmă rolul de partener de încredere, implicat în asistenţa umanitară, transportul pacienţilor în stare gravă şi oferirea de tratamente medicale de specialitate.