„Întotdeauna am fost fascinat de acest misterios punct gol pe care îl avem în istoria noastră personală”, a declarat pentru AFP Nick Turk-Browne, profesor de psihologie la Yale şi autorul principal al studiului.
În jurul vârstei de un an, copiii devin învăţăcei extraordinari – dobândesc limbajul, merg, recunosc obiecte, înţeleg legăturile sociale şi multe altele.
„Cu toate acestea, nu ne amintim niciuna dintre aceste experienţe – deci există un fel de neconcordanţă între această plasticitate incredibilă şi capacitatea de învăţare pe care o avem”, a spus el.
Sigmund Freud, fondatorul psihanalizei, a emis ipoteza că amintirile timpurii sunt reprimate, deşi de atunci ştiinţa a respins în mare măsură ideea unui proces activ de suprimare. În schimb, teoriile moderne se concentrează pe hipocampus, o parte a creierului esenţială pentru memoria episodică, care nu este complet dezvoltată în copilărie, potrivit Science Alert.
Echipa lui Turk-Browne a folosit metode pe care laboratorul său le-a perfecţionat de-a lungul anilor, colaborând cu familiile pentru a încorpora suzete, pături şi animale de pluş în studiu pentru a-i menţine implicaţi.
În total, 26 de sugari au participat la studiu, jumătate sub un an, jumătate peste. Creierele lor au fost scanate în timpul unei sarcini de memorie adaptate din studiile efectuate pe adulţi.
Mai întâi, le-au fost prezentate imagini cu feţe, scene sau obiecte. Mai târziu, după ce au văzut alte imagini, li s-a prezentat o imagine văzută anterior, alături de una nouă.
„Cuantificăm timpul pe care îl petrec uitându-se la vechea imagine pe care au mai văzut-o, iar aceasta este o măsură a memoriei lor pentru acea imagine”, a declarat Turk-Browne.
Prin compararea activităţii creierului în timpul formării cu succes a memoriei faţă de imaginile uitate, cercetătorii au confirmat că hipocampul este activ în codificarea memoriei de la o vârstă fragedă.