Prima pagină » Social » Suceava. Accident între un microbuz și un camion încărcat cu cereale: 2 persoane rănite

Suceava. Accident între un microbuz și un camion încărcat cu cereale: 2 persoane rănite

Două persoane au fost rănite, joi dimineața, după ce microbuzul în care se aflau a lovit un camion încărcat cu cereale, pe DN 17, în zona localității Vama, din județul Suceava.
Laura Buciu
27 mart. 2025, 07:11, Social

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, accidentul a avut loc pe DN 17 Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc, în zona localității Vama, județul Suceava.

Impactul s-a produs între un autotren încărcat cu cereale și un microbuz de transport marfă, în urma căruia două persoane din microbuz au suferit leziuni.

Persoanele rănite sunt conștiente și evaluate medical.

Traficul rutier este oprit pe ambele sensuri la ora transmiterii știrii.