Nicu Ceaușescu a explicat că, odată cu trecerea anilor, a realizat impactul pe care numele „Ceaușescu” îl avea asupra celor din jur. În relațiile interumane, numele l-a ajutat uneori. În același timp i-a provocat confuzii. Încă de la o vârstă fragedă, oamenii au început să-l trateze diferit doar pentru că îi cunoșteau identitatea. De la milițienii de pe stradă, la vânzătoarele de pâine, toți păreau fascinați.
„Și sigur, trecând anii, am realizat că am un nume. Pe de o parte, îmi folosea în relațiile interumane. Noi, poporul ăsta român – și îmi cer scuze pentru ce o să spun în continuare – ne place să gâdilăm foarte mult. Și sigur, când auzeau cum mă cheamă, toată lumea mă ridica pe brațe. Ți-am spus, a fost foarte greu la început, că nu înțelegeam ce se întâmplă. Eram tot ăla, acolo, la mine la țară. Dar la 30 decembrie eram același copil, acum puștan. În București, în schimb, când auzea de la milițanul de pe stradă – bine, ăla și știa, că era securist, nu era milițian, dar era îmbrăcat în milițian – până la doamna de la pâine, deja eram umflat artificial. Toată lumea mă mângâia: cel mai frumos, cel mai deștept, mai aveam puțin și îmi puneam coroniță de Oscar pe cap.”, povestește Nicu Ceaușescu.