În luna aprilie 2025, toate plățile sociale vor fi făcute mai devreme, astfel încât românii să poată folosi acești bani pentru Sărbătorile Pascale.
„Noi, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale și instituțiile subordonate ne-am organizat pentru ca banii să ajungă la beneficiari cu câteva zile mai devreme, astfel încât românii să aibă timpul și resursele necesare pentru a-și pregăti în liniște sărbătorile.”, a declarat Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.
Vor fi plătite anticipat alocația de stat pentru copii, indemnizația de creștere a copilului, stimulentul de inserție, drepturile persoanelor cu dizabilități, alocația lunară de hrană pentru persoane cu HIV/SIDA, alocația de plasament, indemnizația lunară de hrană pentru bolnavii de TBC, ajutorul pentru susținerea familiei (VMI), ajutorul de incluziune (VMI), precum și alte drepturi.