Prima pagină » Social » Alertă, copil dispărut! Poliția solicită ajutorul populației

Alertă, copil dispărut! Poliția solicită ajutorul populației

Poliția solicită ajutorul populației pentru a găsi o adolescentă dispărută chiar înainte de Paște. Tânăra de 15 ani a plecat de la locuința de domiciliu din comuna Mihail Kogălniceanu.
Alertă, copil dispărut! Poliția solicită ajutorul populației
Petru Mazilu
19 apr. 2025, 16:22, Social

Potrivit IPJ Constanța, „la data de 19 aprilie a.c., în jurul orei 01.20, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Mihail Kogălniceanu au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a minorei Mustafa Asie, de 15 ani.”

Fata are 1,60 m înălțime, 50 de kilograme, constituție atletică, păr brunet și ochi albaștri.

Nu se cunosc articolele vestimentare pe care aceasta le purta la data plecării, au mai transmis polițiștii.

Cetăţenii care pot furniza orice informație în legătură cu acest caz sunt rugaţi să contacteze numărul unic pentru apeluri de urgență 112 sau Dispeceratul I.P.J. Constanța, au precizat polițiștii.