„Pentru milioane de ucraineni, Paştele este una dintre cele mai importante sărbători. Şi milioane merg la biserici. Din păcate, mulţi merg la bisericile care au fost avariate”, a declarat preşedintele Ucrainei.
Potrivit lui Volodimir Zelenski, armata rusă reprezintă una dintre cele mai mari ameninţări la adresa bisericilor şi credincioşilor creştini. Citând statistici din timpul războiului, Zelenski a spus că cel puţin 67 de preoţi, pastori şi călugări ucraineni „au fost ucişi sau torturaţi de ocupanţii ruşi” şi 640 de obiective religioase, cele mai multe creştine, au fost distruse.
„Dar le vom reconstrui pe toate. Aşa cum eliberăm preoţii şi pastorii din captivitatea rusă, aşa cum facem tot posibilul pentru a proteja oraşele şi satele ucrainene şi viaţa oamenilor din ele”, a adăugat Zelenski.