Misiunea Shenzhou-20 va decola de la Centrul de lansare spațială Jiuquan din nord-vestul țării, având la bord trei astronauți, cu destinația stația spațială Tiangong, construită de chinezi, unde nava va rămâne timp de aproximativ șase luni.
Nava spațială Shenzhou și racheta sa, Long March-2F, au fost deja transferate la locul de lansare și vor fi lansate „în timp util în viitorul apropiat”, a declarat agenția spațială chineză săptămâna trecută.
Misiunea este menită să contribuie la obiectivul ambițios al Chinei de a trimite astronauți pe Lună până în 2030 și de a construi apoi o bază lunară acolo.
„În prezent, instalațiile și echipamentele de la locul de lansare sunt în stare bună. Inspecțiile funcționale și testele comune vor fi efectuate conform planificării”, a declarat Agenția spațială cu echipaj uman din China (CMSA).
Autoritățile nu au dezvăluit încă identitatea astronauților Shenzhou-20 sau sarcinile lor specifice în timpul misiunii. Echipajul este „în stare bună, precis în manevrele sale și bine coordonat”, a declarat Zhou Wenxing, membru al centrului de pregătire a astronauților din țară, citat de televiziunea de stat CCTV.