Prima pagină » Economic » România exportă masiv ovine în Algeria: 30.750 de oi livrate, peste 100.000 programate

România exportă masiv ovine în Algeria: 30.750 de oi livrate, peste 100.000 programate

Peste 100.000 de oi vor fi exportate în următoarea perioadă în Algeria, prin Portul Constanţa, transmite miercuri Agenţia Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
România exportă masiv ovine în Algeria: 30.750 de oi livrate, peste 100.000 programate
Sursa foto: Hepta via Mediafax Foto
Cosmin Pirv
23 apr. 2025, 15:32, Economic

ANSVSA anunţă că miercuri un nou transport important de ovine este realizat către statul algerian, în baza colaborării dintre România şi Algeria.

Au fost îmbarcate 30.750 de ovine, care au fost transportate cu 112 mijloace auto până la nava special autorizată.

„Verificările sanitare-veterinare şi certificarea lotului de export au fost realizate de DSVSA Constanţa, iar la bordul navei se află un medic veterinar oficial român alături de un medic veterinar din Algeria, care vor monitoriza starea de sănătate a animalelor şi a noxele în permanenţă. Nava a fost evaluată şi a primit autorizaţia sanitar-veterinară pentru export”, arată ANSVSA.

Instituţia anunţă că, în perioada imediat următoare, sunt programate la îmbarcare peste 100.000 de ovine.

„Acţiunea vine în urma vizitei oficiale a unei delegaţii algeriene, interesată de achiziţia unui număr semnificativ de ovine din fermele româneşti, în contextul sărbătorii Ahl El Aid. După succesul primului export din 2024, autorităţile algeriene au decis ca întreg necesarul din acest an să fie acoperit exclusiv din România”, potrivit ANSVSA.