„Judecătorul acela care a pronunțat decizia cred că la momentul prezent jubilează. Era un mare anonim și acum toată țara vorbește despre el. A aruncat o piatră în apă și noi căutăm să-i vedem efectele. Efectele sunt zero, nu există efect în afară de faptul că a reactivat niște speranțe, niște emoții. Am văzut cum o fostă judecătoare dă instrucțiuni celor care vor să formuleze astfel de contestații. Am văzut că sunt contestații ca aproape la toate curțile de apel în țară. Sigur, s-a creat această așteptare, s-a produs o relativă turbulență așa în procesul electoral. Candidații s-au reactivat pe pozițiile lor partinice cu interesele lor electorale. Dar Înalta Curte am ferma convingere că va desființa ceea ce a hotărât acel judecător, care s-a făcut remarcat cu toate ghilimelele de rigoare”, spune, la Antena 3 CNN, fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader, despre decizia Curții de Apel Ploiești și judecătorul care a emis-o.
Toader spune că are convingerea că acel judecător se pregătește să intre în politică, „probabil la sfârșit de cariera de magistrat”.
Întrebat despre efectele deciziei Curții de Apel Ploiești, Tudorel Toader spune că este exclus să aibă efecte, pentru „hotărârea judecătorului de curte de apel de contencios administrativ nu poate să afecteze hotărârea judecătorului constituțional. Suntem în planuri diferite”.
„Efectele nu se întrec pe drum, nu se amestecă și o curte de apel niciodată nu poate invalida ce a decis curtea constituțională”, a mai spus fostul ministrul.