17:13
În cuplurile căsătorite, cheltuielile de Sfântul Valentin nu depăşesc, în medie, 69,30 de dolari, în timp ce celibatarii fac un efort financiar mai mare, cheltuind 95,50 de dolari, potrivit rezultatelor sondajului realizat de Discover Card, la care au participat 1.018 adulţi.
Cadourile cele mai frecvente oferite de bărbaţi sunt cinele la restaurant (74%), cutiile cu ciocolată (49%) şi florile (69%). Femeile oferă cel mai des cărţi, DVD-uri şi CD-uri cu muzică (44%).
"Ziua de Sfântul Valentin rămâne o ocazie majoră pentru a cumpăra cadoul perfect destinat persoanei iubite", a spus Julie Loeger, reprezentant al Discover Financial Services, o companie de credite.