Prima pagină » Sport » Dinamo l-a achiziţionat pe atacantul argentinian Osvaldo Miranda

Dinamo l-a achiziţionat pe atacantul argentinian Osvaldo Miranda

Oficialii clubului Dinamo Bucureşti au ajuns, miercuri noaptea, la un acord cu atacantul argentinian al echipei Gimnasia de Jujuy, Osvaldo Miranda, care a semnat un contract pe trei ani şi jumătate, informează site-ul oficial al campioanei României.
07 feb. 2008, 09:37, Sport

Miranda, în vârstă de 24 de ani, a evoluat de-a lungul carierei la formaţiile Almagro, Racing Club, Independiente, Godoy Cruz şi Gimnasia de Jujuy.

Atacantul argentinian va fi prezentat oficial astăzi, la ora 15.00, în cadrul unei conferinţe de presă la sediul clubului, după care va pleca în Turcia pentru a se alătura lotului dinamovist.

Miranda va purta tricoul cu numărul 9, care i-a aparţinut lui Claudiu Niculescu, cedat de Dinamo la MSV Duisburg.

Miercuri, dinamoviştii reuşiseră să ajungă la un acord şi cu fundaşul sârb Nino Pekarici, de la echipa Vojvodina Novi Sad.

Un alt fundaşul sârb, Marko Zorici, a ajuns şi el la o înţelegere cu formaţia Dinamo fiind de marţi seară în cantonamentul din Antalya al campioanei României.