Prima pagină » Justiţie » Preşedintele CSM va sesiza CC cu privire la conflictul juridic dintre Parchet şi Parlament

Preşedintele CSM va sesiza CC cu privire la conflictul juridic dintre Parchet şi Parlament

Preşedintele CSM, Lidia Bărbulescu, a anunţat, joi, că în cursul săptămânii viitoare va sesiza Curtea Constituţională cu privire la conflictul juridic dintre Ministerul Public şi Parlament iscat în urma refuzului Parchetului de a cere de la Legislativ aviz de cercetare pentru miniştrii-parlamentari.
Preşedintele CSM va sesiza CC cu privire la conflictul juridic dintre Parchet şi Parlament
07 feb. 2008, 13:36, Justiţie

În opinia preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), care are atributul de a sesiza Curtea Constituţională (CC), între Parchet şi Parlament există un conflict juridic de natură constituţională.

Lidia Bărbulescu a subliniat că urmează să îşi motiveze sesizarea către Curtea Constituţională, alături de care vor fi adăugate şi punctele de vedere ale Ministerului Public, implicit ale Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) şi Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, a susţinut, joi, că este necesar un punct de vedere al Consiliului Superior al Magistraturii referitor la conflictul juridic dintre autoritatea judecătorească şi Legislativ privind dosarele miniştrilor.