Prima pagină » Sport » Raul Balbi revine la Bucureşti pentru meciul contra lui Ion Ionuţ

Raul Balbi revine la Bucureşti pentru meciul contra lui Ion Ionuţ

Pugilistul argentinian Raul Balbi, care a evoluat de două ori împotriva lui Leonard Doroftei pentru titlul mondial WBA, pierzând de fiecare dată, va reveni la Bucureşti, pentru a întâlni un alt român, Ion Ionuţ, a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, preşedintele FR de Box, Rudel Obreja
Raul Balbi revine la Bucureşti pentru meciul contra lui Ion Ionuţ
08 feb. 2008, 15:12, Sport

"Raul Balbi revine la Bucureşti. El va boxa în cadrul galei de la 29 martie, în care Adrian Diaconu va lupta pentru titlul de campion mondial interimar WBC, împotriva unui alt român, Ionuţ Ion. Jo Jo Dan (n.r. Ionuţ Ion) îşi va pune în joc centura NABA (n.r.- North American Boxing Assosiation). Acesta va fi cel de-al doilea meci ca importanţă după cel al lui Diaconu", a spus Obreja.

Raul Balbi a luptat de două ori împotriva lui Leonard Doroftei. Prima oară Doroftei l-a învins, într-un meci disputat la data de 5 ianuarie 2002 la San Antonio, pe Balbi, care era campion mondial en-titre la versiunea WBA. Apoi, la data de 31 mai, la Sala Ioan Kunst Ghermănescu, Doroftei şi-a apărat titlul mondial la categoria semiuşoară.

Adrian Diaconu va boxa, la data de 29 ianuarie, pentru titlul de campion mondial interimar la versiunea WBC, împotriva americanului Chris Henry.