Pentru acest film Scorsese s-a asociat cu compania Shangri-La Entertainment a lui Steve Bing şi cu agentul internaţional de vânzări Fortissimo Films. Aceeaşi echipă a stat în spatele documentarului "Shine a Light", despre trupa Rolling Stones, care a fost prezentat, joi, în deschiderea Festivalului de Film de la Berlin.
Potrivit sursei citate, pelicula a fost autorizată de familia lui Bob Marley.
Documentarul urmează să fie lansat pe 6 februarie 2010, cu ocazia împlinirii a 65 de ani de la naşterea lui Marley.
"Sunt încântat că familia Marley va avea, în sfârşit, ocazia să prezinte moştenirea (lui Bob Marley, n.red.) şi că domnul Scorsese va fi ghidul acestei călătorii", a declarat fiul legendarului cântăreţ, muzicianul Ziggy Marley.
Scorsese are multe realizări în domeniul filmelor despre muzica rock. De altfel, el a fost unul dintre cameramanii principali la concertele de la Woodstock şi este autorul majorităţii înregistrărilor clasice care îi au ca protagonişti pe membrii trupei Who, printre alţii. În noiembrie 2007, regizorul a lansat pe DVD documentarul "Amazing Journey: The Story of the Who".
De asemenea, Scorsese a realizat unul dintre cele mai recente documentare despre Bob Dylan, "No Direction Home".