Oficialul giuleştean a explicat că în transferurile jucătorilor Cristian Dulca şi Florin Bratu, cercetate de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), s-au făcut greşeli şi nu ilegalităţi.
"În cazul lui Cristian Dulca întreaga sumă din contractul de transfer a intrat în contabilitatea clubului. De asemenea, în cazul transferului lui Florin Bratu toată suma poate fi verificată în contabilitate. Sigur că s-au făcut nişte greşeli, iar pentru acestea FC Rapid (n.r. – actuala societate care administrează clubul) va plăti penalităţile ACF Rapid (n.r. – fosta societate care a administrat clubul) de un milion de euro către bugetul de stat până la 15 martie. Au fost greşeli, dar nu au fost ilegalităţi în transferurile lor, pentru că sumele se regăsesc în totalitate în contabilitate", a explicat acţionarul majoritar.
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a început, la 10 ianuarie, urmărirea penală a zece persoane din lumea fotbalului pentru înşelăciune, evaziune fiscală şi spălare de bani, implicaţi în transferurile în străinătate a doisprezece fotbalişti români, efectuate în periooada 1999-2005. Acţionarul majoritar al FC Rapid , George Copos, a intrat în atenţia DNA pentru nereguli în transferurile jucătorilor Cristian Dulca şi Florin Bratu de la Rapid la gruparea coreeană Poohang Steelers, respectiv Galatasaray Istanbul.