Prima pagină » Justiţie » Băsescu: Sunt probe ADN că Hayssam a plecat din România printre oi

Băsescu: Sunt probe ADN că Hayssam a plecat din România printre oi

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, într-o emisiune la RRA, că există documente tehnice, inclusiv probe ADN, că Omar Hayssam a plecat din România "printre oi" şi că, după ce a părăsit ţara, sirianul a menţinut "contacte" cu politicieni, cu care a comunicat sau şi-a trimis şoferul.
Băsescu: Sunt probe ADN că Hayssam a plecat din România printre oi
07 mart. 2008, 16:07, Justiţie

"Îşi trimite şoferul de la unul la altul, iar acesta e primit. A comunicat (cu politicienii – n.r.)", a adăugat Traian Băsescu.

Preşedintele a susţinut că Omar Hayssam, "acest bolnav care acum este sănătos tun", a fost operat de cancer, în spitalul închisorii Jilava, de către medicul Mircea Beuran, "marele chirurg, care şi în penitenciar te face bine de cancer".

Şeful statului a mai spus că s-a uitat faptul că Hayssam mergea cu avionul prezidenţial până în 2004.

Preşedintele Traian Băsescu a atras atenţia, tot vineri, la bilanţul Ministerului Public, că a fost foarte mediatizat faptul că "un terorist", respectiv Omar Hayssam, a plecat din ţară "ca un boier", când de fapt el a plecat "târându-se printre oi".