Marius Niculae, care are 28 de selecţii şi 12 goluri, se află la prima convocare după turneul amical pe care naţionala l-a întreprins în Statele Unite ale Americii, în 2006.
Ceilalţi jucători convocaţi de selecţionerul Victor Piţurcă sunt următorii: Cosmin Contra (Getafe), George Ogăraru (Ajax Amsterdam), Gabriel Tamaş (AJ Auxerre), Ştefan Radu (Lazio Roma), Răzvan Raţ (Şahtior Doneţk), Cristian Chivu (Internazionale Milano), Florentin Petre (ŢSKA Sofia), Răzvan Cociş (Lokomotiv Moscova), Daniel Niculae (AJ Auxerre) şi Ciprian Marica (VfB Stuttgart).
FRF notează că există posibilitatea ca selecţionerul să renunţe, până în ziua convocării, la unul sau mai mulţi jucători, în funcţie de starea lor de sănătate, de statutul la echipele de club şi de forma sportivă la momentul respectiv.
Numele jucătorilor legitimaţi la cluburi din ţară, convocaţi pentru acest joc, vor fi anunţate după disputarea meciurilor din cadrul etapei a XXV-a a Ligii I.
Reunirea este prevăzută pentru data de 24 martie, începând cu ora 12.00, la Săftica.