Programul de proiecţii va cuprinde filme de scurtmetraj realizate prin tehnologii cinematografice de avangardă, evidenţiind registrele stilistice şi tematice ale şcolilor de film din ţările francofone: Belgia, Bulgaria, Canada, Franţa, Grecia, Polonia, România şi Serbia, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.
Vineri, retrospectiva "Kinofest" va rula la Club A, iar sâmbătă, la sediul Bibliotecii Metropolitane din Bucureşti. Intrarea publicului este liberă.
Evenimentul este organizat de Biblioteca Metropolitană Bucureşti, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe şi Fundaţia "Club A", cu ocazia Zilei Francofoniei.
Ziua Francofoniei – 20 martie – în jurul căreia se organizează o "săptămână a limbii franceze", sărbătoreşte crearea primelor instituţii francofone, în 1970, la Niamey, şi marchează importanţa pe care statele care au în comun limba franceză o acordă promovării limbii, diversităţii culturale, democraţiei, solidarităţii şi dezvoltării.
Anul acesta, Ziua Francofoniei stă sub semnul ideii: "Noile Tehnologii în slujba unei Noi Francofonii".