Widmark a devenit una dintre legendele Hollywood-ului, realizând aproximativ 70 de filme, sub bagheta celor mai mari regizori, însă s-a ferit întotdeauna de ochii presei, ţinând foarte mult la viaţa sa privată.
Actor talentat, a dat profunzime tuturor personajelor sale, impunându-se rapid în tiparul "tipului negativ", în filme precum "Night and the City" (1950), de Jules Dassin (1950), dar şi în cel al eroului pozitiv, precum cel din "Warlock" (1959), de Edward Dmytryk.
Independent, Widmark a fost unul dintre puţinii actori care s-au lansat în producţia de filme (1957) pentru a-şi putea controla mai bine cariera şi unul dintre puţinele staruri de cinema care a acceptat să joace şi pe micile ecrane, în filme precum "Madigan" (1971).
Democrat convins, actorul ura violenţa şi regreta evoluţia cinematografiei americane, condusă, după părerea lui, "de oameni de afaceri fără demnitate".
Licenţiat în ştiinţe politice, pasionat de teatru, Widmark a debutat la radio, după care a jucat pe Broadway, în piese precum "Jeanne d’Arc", unde a apărut alături de Ingrid Bergman.
După succesul său din filmul de debut "The Kiss of Death", Widmark a apărut în filme precum "Panic in the Streets" (regia Elia Kazan, 1950), "No Way Out" (regia Joseph L. Mankiewicz, 1950), "Pickup on South Street" (regia Samuel Fuller, 1953) şi "The Cobweb" (regia Vincente Minelli, 1955).
Revine la western cu "Alamo" (regia John Wayne, 1960) şi "Toamna Cheyenilor" (John Ford, 1964), ocazie cu care a primit din partea prietenilor o prăjitură decorată cu textul "pentru cea de-a 100-a victimă a ta", după ce a înregistrat recordul de doi morţi pe film.
Widmark a lucrat şi cu regizori contemporani, precum Don Siegel, în "Moartea unui pistolar" (1968), şi Robert Aldrich, în "Twilight’s Last Gleaming" (1977).
Mai puţin prezent pe ecrane din anii ’70, Richard Widmark a realizat ultimul său film sub bagheta lui Herbert Ross în "Adevărata faţă a lucrurilor" (1990).