17:26
Faptul n-ar fi fost o ştire de presă, dacă demiterea nu s-ar fi făcut de însuşi directorul general adjunct al Distrigaz Sud, francezul Serge Delaunay, care, deşi are în subordine 7.000 de salariaţi, şi-a făcut timp să dea o fugă de la Bucureşti la Piteşti şi să-l pândească pe Dincă până a ieşit din casă. Este vorba de acelaşi Delaunay care s-a ales cu un dosar penal după ce s-a bătut pentru un loc de parcare cu Mitică Dragomir şi l-a făcut pe acesta „român împuţit”.