"Organizaţia judeţeană în şedinţa de azi (miercuri – n.r.) a decis acest lucru, am spus că dacă este cazul să mă angajez la o luptă importantă pentru partid şi pentru judeţ o fac cu toată deschiderea. Tot ce a însemnat până acum Bucureşti va însemna de acum Timişoara. Am experienţă la nivel central, în minister, în Parlament cunosc problemele CJ Timiş pentru că am fost şi preşedinte şase luni, un începător care vine să dechidă uşile pe acolo va avea unele probleme", a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, Ilie Sârbu.
Ilie Sârbu a spus că nu se teme de niciun contracandidat de la celelalte partide şi dacă ar fi avut astfel de probleme nu ar fi intrat în alegerile locale.
"Nu mă tem de niciun contracandidat. Dacă aveam unele probleme în acest sens, nu intram într-o cursă cu o miză aşa de mare", a afirmat Sârbu.
Potrivit sursei citate, cele mai impotante probleme pe care le are judeţul şi pentru care candidatul PSD va propune soluţii sunt drumurile, circulaţia în oraş, circulaţia din judeţ, problemele de mediu, inundaţiile şi groapa de gunoi de la Timişoara, o problemă a cărei soluţie este în curs de rezolvare de mai mulţi ani.