Radu Mazăre a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că nu se teme de atacurile principalilor săi adversari şi este convins că se va impune din primul tur al alegerilor aşa cum s-a întâmplat şi în urmă cu patru ani.
"Nu mi-e teama de nici unul dintre ei. Voi câştiga din primul tur. Ei pot să spună orice, de facut e mai greu. Eu nu pot să stau să comentez ce zice 2 la sută sau 3 la sută", a afirmat Radu Mazăre.
El susţine că nu îşi va lansa candidatura aşa cum se întâmplă de obicei şi nici nu va avea o campanie electorală specială.
"Nu îmi lansez candidatura. Ce atâta tam-tam ! După opt ani de zile, ce tam-tam să mai fac ? Lumea ştie că voi candida, ce să mai lansez, nu lansez nimic. Sunt în campanie electorală de opt ani", a spus primarul.
El avertizează că este posibil ca proiectele demarate la începutul acestui an, gen construcţia de locuinţe ieftine pentru tineri şi subvenţionarea a jumătate din dobândă la creditele ipotecare de până în100.000 de euro, ar putea să nu mai continue în cazul în care nu va câştiga alegerile.
"Dacă nu ies primar aceste proiecte nu vor continua. Ca să fac aceste blocuri trebuie să fiu primar. Eu am iniţiat proiectul, eu îl duc la sfârşit Iar ca.să ies primar, lumea trebuie să mă voteze. E simplu", a explicat Radu Mazăre.
Principalii săi contracandidaţi sunt Victor Manea din partea PNL şi Dorel Onaca, din partea PDL.