Prima pagină » Justiţie » Parchetul ICCJ cere Senatului aviz pentru urmărirea penală a lui Codruţ Şereş într-un alt dosar

Parchetul ICCJ cere Senatului aviz pentru urmărirea penală a lui Codruţ Şereş într-un alt dosar

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a cerut, miercuri, Senatului aviz pentru declanşarea urmăririi penale împotriva lui Codruţ Şereş, fost ministru al Economiei, într-un alt dosar, în legătură cu privatizarea unei societăţi din domeniul energetic.
Parchetul ICCJ cere Senatului aviz pentru urmărirea penală a lui Codruţ Şereş într-un alt dosar
23 apr. 2008, 15:03, Justiţie

"În temeiul prevederilor art. 109 alin 2 din Constituţia României, art. 12 şi 19 din Legea nr.115/1999 privind responsabilitatea ministerială şi a dispoziţiilor Deciziei nr.270 din 10 martie 2008 a Curţii Constituţionale, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a sesizat Senatul României în vederea formulării cererii de urmărire penală pentru senatorul Şereş Ioan Codruţ, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de sprijinire a unei asociaţii infracţionale şi favorizării la comiterea infracţiunii de subminare a economiei naţionale în dosarul nr.151/D/P/2007 al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism", se arată într-un comunicat al Parchetului instanţei supreme.

În urmă cu o zi, Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a cerut Senatului aviz pentru declanşarea urmăririi penale împotriva lui Codruţ Şereş în dosarul 147/D/P/2007 al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, pentru sprijinire a unui grup infracţional organizat cu caracter transfrontalier şi trădare prin transmitere de secrete.

Senatorul Codruţ Şereş este vizat în dosare în care deja au fost trimişi în judecată consultanţii internaţionali Stamen Stanchev şi Vadim Benyatov şi foştii consultanţi ministeriali, Dorinel Mucea şi Radu Donciu, privind privatizările unor importante societăţi din domeniul energetic.