Comisia juridică din Senat a formulat, miercuri, două adrese către CSM şi SRI, în cazurile Codruţ Şereş şi Paul Păcuraru, în care solicită mandatele de interceptare a convorbirilor telefonice în cele două cazuri.
Purtătorul de cuvânt al CSM, judecătoarea Cecilia Morariu, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că nu s-a înregistrat vreo astfel de solicitare, iar după ce aceasta va fi primită de către Consiliul Superior al Magistraturii urmează să fie analizată, iar punctul de vedere al instituţiei va fi făcut public.
Senatorii jurişti au elaborat, în şedinţa de miercuri a comisiei, o adresă către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), în care, în vederea soluţionării în conformitate cu procedurile legale a cererii Parchetului privind începerea urmăririi penale în cazul Codruţ Şereş, solicită următoarele precizări: dacă au fost respectate dispoziţiile art. 62 din Codul de procedură penală cu privire la administrarea probelor în cauză, dacă s-au respectat dispoziţiile art. 91, indice 1, din Codul de Procedură Penală, cu privire la interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor prin telefon sau orice mijloc de comunicare, în acest sens cerându-se "să fie pus la dispoziţia Comisiei juridice mandatul de interceptare".