Prima pagină » Politic » PSD, obligat să-şi schimbe de două ori reprezentantul într-un birou electoral din Bistriţa-Năsăud

PSD, obligat să-şi schimbe de două ori reprezentantul într-un birou electoral din Bistriţa-Năsăud

PSD Bistriţa-Năsăud a fost obligat să-şi schimbe, de două ori, reprezentantul în Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 49 din Spermezeu din cauză că ambii delegaţi numiţi au fost contestaţi, fiind rude cu unii dintre candidaţi.
PSD, obligat să-şi schimbe de două ori reprezentantul într-un birou electoral din Bistriţa-Năsăud
04 mai 2008, 15:30, Politic

Locţiitorul preşedintelui BEJ Bistriţa-Năsăud, judecătorul Alexandru Părăuan, a declarat că Biroul Electoral Judeţean (BEJ), întrunit în şedinţă, a analizat două sesizări din partea PDL, care a reclamat că la Spermezeu reprezentantul PSD în Biroul Electoral de Circumscripţie este rudă cu un candidat, şi o altă sesizare, din partea PSD, care a reclamat, la rândul său, aceeaşi situaţie în cazul reprezentantului PDL.

"E posibil să fie rude între ei, fiind o localitate mai mică. Legea spune însă că au voie să facă parte din aceste birouri doar cei care au de la gradul de rudenie III în sus", a declarat Alexandru Părăuan.

Potrivit sursei citate, social-democraţii au fost obligaţi să înlocuiască ambii reprezentanţi în biroul din Spermezeu şi să numească un al treilea reprezentant.

În schimb, BEJ a respins contestaţia PSD privind reprezentantul PDL în BEC Spermezeu, deoarece nu s-a confirmat că acesta este rudă apropiată cu candidatul PDL la Primărie, aşa cum au reclamat social-democraţii.