"Poziţia Rusiei rămâne neschimbată. Considerăm că declararea unilaterală a independenţei a dat o lovitură puternică principiilor legii internaţionale", a declarat Putin, care va deveni premier, într-un mesaj adresat premierului Serbiei. Koştuniţa va încerca să îşi menţină poziţia în cadrul alegerilor legislative de duminica viitoare.
"Suntem gata să înfruntăm această atitudine periculoasă cu eforturi comune. Puteţi conta pe sprijinul şi solidaritatea noastră", a scris Putin.
El a precizat de asemenea că ţara sa încearcă să stabilească relaţii "strânse de cooperare cu Serbia, într-un cadru mai larg al problemelor internaţionale, în numele păcii şi stabilităţii în Balcani, şi al unei Europe fără diviziuni".
"Autorităţile ruse sunt dedicate ameliorării relaţiilor noastre în alte sectoare, inclusiv perfecţionării principiilor contractuale fundamentale, dezvoltării cooperării industriale şi de transport, extinderii schimburilor culturale, ştiinţifice, educaţionale şi de tineret", arată liderul de la Kremlin în mesajul său.
"Contez pe aprofundarea cooperării între Partidul Democrat al Serbiei, pe care îl conduceţi şi care menţine relaţii de parteneriat cu Rusia Unită", se arată în acelaşi mesaj adresat lui Koştuniţa.
"O asemenea cooperare între partide va contribui la dezvoltarea relaţiilor sârbo-ruse, pe care am reuşit să le ridicăm la un nivel superior în ultimii ani", a conchis Putin.