"Sunt doi-trei jucători care n-au fost chemaţi la lot deşi joacă la echipe puternice din Europa, nu înţeleg. Ogăraru îmi place foarte mult. Nu vreau să critic antrenorul, el face echipa, dar merita să joace, mai ales că a jucat foarte bine cu Olanda. Merita pe postul lui", a spus Năstase.
Selecţionerul naţionalei României, Victor Piţurcă, a anunţat, miercuri, numele celor 12 jucători din străinătate care se vor prezenta la 22 mai pentru cantonamentul de pregătire dinaintea Euro-2008, Ogăraru nefăcând parte din lot.
Ilie Năstase speră ca România să aibă în acest an, în premieră, două echipe în grupele Ligii Campionilor. "Probabil că a crescut campionatul, şi anul acesta au fost mai bune echipele din provincie, CFR, Timişoara, Craiova. Scandalurile din fotbal se văd rău. Îmi pare rău că a fost suspendat băiatul ăla, Goian, şi n-a jucat ultimele două meciuri, la noi aşa e, suspenzi un jucător de bază al echipei naţionale ca să n-aibă meciuri în picioare, mi se pare incredibil asta. Speram ca jucătorii să atingă vârful de formă la CE, care e mai important decât campionatul românesc, dar la noi se gândeşte invers, păcat", a spus Năstase.
Fostul preşedinte al FR Tenis a fost prezent, joi seară, la inaugurarea unui restaurant din centrul Capitalei, care a coincis cu ziua de naştere a fostului internaţional Gino Iorgulescu. Năstase a menţionat că nici n-a ştiut de ziua lui Iorgulescu: "M-a sunat Gino şi m-a întrebat dacă sunt baby sitter, apoi m-a invitat la restaurant".