Prima pagină » Sport » Adrian Ilie: Avem un acord verbal pentru Tiago Gomes

Adrian Ilie: Avem un acord verbal pentru Tiago Gomes

Managerul general al FC Steaua, Adrian Ilie, a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, că gruparea din Bulevardul Ghencea are un acord verbal pentru transferul mijlocaşului portughez Tiago Gomes de la Estrela Amadora, dar că deocamdată nu este nimic semnat.
Adrian Ilie: Avem un acord verbal pentru Tiago Gomes
29 mai 2008, 12:21, Sport

"Dacă avem un acord verbal cu Tiago Gomes, nu înseamnă că s-a şi semnat. Momentan e doar un acord verbal, nu e parafat vreun transfer", a spus Ilie.

Tiago Gomes are 22 de ani şi a mai evoluat la Estoril Praia, Oriental şi Odivelas, fiind şanse ca acesta să fie împrumutat la Steaua.

Totodată, Adrian Ilie a negat informaţiile că mijlocaşul italian Alessandro Budel, ultima oară la Empoli, ar fi aproape de Steaua.