Procurorii DIICOT au dispus consemnarea la frontieră a lui Olăroiu, pentru a fi informaţi atunci când se întoarce în România, în vederea citării, precizează sursele citate.
O astfel de măsură administrativă se ia în cazurile în care persoanele vizate în anchete nu sunt în ţară, iar citarea lor este necesară, procedura fiind una normală.
Şi Gino Iorgulescu este urmărit penal în dosarul privind transferul unor jucători de la FC Naţional la Poli Timişoara, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) prezentându-i, în 19 mai, acuzaţiile.
Fostul preşedinte al FC Naţional (actual Progresul – n.r.) Gino Iorgulescu a mai fost audiat în dosarul constituit la Parchetul instanţei supreme în urmă cu un an, pentru a da detalii despre fapte imputate de Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală (ANAF) referitoare la transferul a cinci jucători la Poli Timişoara.