"Libertate prizonierilor politici!", "Rusia va fi liberă!" au scandat manifestanţii arborând portrete ale lui Mihail Hodorkovski.
"Nu va putea exista schimbare în această ţară atâta vreme cât vor exista prizonieri politici", a declarat preşedintele organizaţiei Pentru Drepturile Omului, Lev Ponomarev, evocând între altele cazul lui Hodorkovski, al fizicianului Valentin Danilov şi al cercetătorului Igor Sutiaghin. Ultimii doi au fost condamnaţi la 13 şi repsectiv 15 ani de închisoare pentru înaltă trădare.
Arestat în octombrie 2003, fostul preşedinte al companiei Iukos a fost condamnat în 2005 la opt ani de închisoare pentru escrocherie şi fraudă fiscală la scară largă, în cadrul unui proces considerat ca fiind inspirat de Kremlin pentru a restabili controlul statului asupra importantelor active petroliere şi a elimina un om de afaceri cu ambiţii politice. Hodorkovski îşi execută pedeapsa în Siberia, într-o închisoare situată la 6.000 de kilometri de Moscova.
Dmitri "Medvedev este deja preşedinte de o lună, iar prizonierii politici nu sunt încă în libertate", au declarat manifestanţii.