"Nu e nimic de discutat. Am greşit la golul anulat al lui Toni şi am spus acest lucru şi Comisiei de Arbitri a UEFA", a declarat centralul norvegian.
Declaraţia lui Ovrebo vine după ce surse din cadrul UEFA, citate de presa italiană, au declarat, sâmbătă, că golul înscris de Toni, la scorul de 0-0, a fost anulat deoarece tuşierul a considerat activă o poziţie afară din joc a lui Alessandro Del Piero.
Meciul Italia – România s-a încheiat la egalitate, scor 1-1. România a deschis scorul prin Mutu, în minutul 55, iar Italia a egalat după numai un minut, prin Panucci. În minutul 80, Mutu a ratat un penalti.
Lider în grupa C este Olanda, cu maximum de puncte, 6, urmată de România (2 puncte), Italia şi Franţa (câte un punct).
După ce Olanda şi-a asigurat deja calificarea în sferturi, s-a speculat că batavii ar putea ajuta România să ajungă în sferturi, în dauna Italiei şi a Franţei, formaţii care ar putea emite pretenţii la titlul european. Cele două echipe care se vor califica din grupa C s-ar putea reîntâlni în semifinalele Euro-2008.