Prima pagină » Life-Inedit » Britney Spears nu face închisoare după accidentarea unui paparazzo

Britney Spears nu face închisoare după accidentarea unui paparazzo

Cântăreaţa americană Britney Spears, acuzată că a accidentat cu maşina un paparazzo, în noiembrie 2007, a scăpat de o pedeapsă de până la şase luni de închisoare după ce procurorii au decis să renunţe la acuzaţii.
Britney Spears nu face închisoare după accidentarea unui paparazzo
17 iun. 2008, 11:37, Life-Inedit

Cântăreaţa l-a accidentat pe paparazzo în noiembrie 2007, în timp ce încerca să scape de armata de fotografi care îi urmăresc, mereu, orice pas, informează accesshollywood.com.

Spears a fost orbită de flash-urile camerelor video în timp ce ieşea dintr-un garaj din Beverly Hills cu maşina sa Mercedes. Înregistrările video arată un fotograf care cade pe trotuar în timp ce maşina trece peste piciorul acestuia. Spears începe să ţipe, potrivit fotografilor martori ai incidentului, şi apoi pleacă cu maşina în timp ce aceştia aleargă după ea.

Potrivit procurorului districtului Los Angeles, nu au existat probe clare care să indice faptul că Britney a trecut cu adevărat cu roata maşinii peste piciorul bărbatului.

Spears era înconjurată de fotografi şi circula cu viteză mică. Procurorii au conchis că singurul mod în care ar victima s-ar fi putut răni ar fi că aceasta şi-a pus intenţionat piciorul în faţa roţii maşinii cântăreţei.

Britney a indicat în declaraţia dată poliţiei că nu îşi aminteşte ce s-a întâmplat în acea zi, potrivit documentelor judiciare.

Britney Spears are la activ numeroase infracţiuni rutiere, precum fugă de la locul accidentului, conducere fără permis valabil, conducere în stare de ebrietate, însă până în prezent a scăpat de închisoare.

De la plasarea sub curatela tatălui ei, măsură care se va menţine până pe 31 iulie, s-au înregistrat progrese în comportamentul cântăreţei.

Astfel, un judecător de la un tribunal din Los Angeles i-a acordat dreptul de a-şi vizita mai des cei doi copii ai săi, în urma unei audieri la care a asistat şi fostul său soţ, Kevin Federline. Spears a pierdut tutela copiilor, Sean Preston, în vârstă de doi ani, şi Jayden James, în vârstă de un an, în favoarea fostului soţ, în vârstă de 29 de ani, pe 1 octombrie 2007.

De asemenea, Spears a avut o apariţie scurtă într-un episod al serialului "How I Met Your Mother" şi a fost foarte lăudată de critici. Ea se va întoarce pe platourile de filmare ale serialului într-un nou episod, la cererea producătorilor, pentru că prestaţia ei a atras 10,6 milioane de spectatori, audienţa medie a serialului fiind de 8,1 milioane.