"Simt o părere mare de rău, pentru că trebuia să fim calificaţi după meciul cu Italia. Am avut mare încredere în echipă şi sunt dezamăgit pentru că nu au fost profesionişti şi nu au avut curaj să câştige acest meci. Olanda este o echipă foarte valoroasă, noi încă suferim la mentalitate, nu putem să ne concentrăm să învingem. Jos pălăria pentru Olanda, pentru modul în care a jucat", a spus Sandu, la TVR 1.
Şeful Federaţiei Române de Fotbal consideră că România a ratat calificarea în principal din cauză că nu a reuşit să câştige meciul cu Italia, încheiat cu scorul de 1-1, după ce Adrian Mutu a ratat un penalti în minutul 80. "Cu Italia am pierdut calificarea. Felicit jucătorii şi colectivul tehnic, au făcut un efort important, au reuşit două meciuri mari, cu Franţa şi Italia. Înaintea turneului nu eram cotaţi ca favoriţi, dar am realizat două puncte, Franţa este sub noi. Plecăm cu jumătate de frunte sus, cu jumătate de frunte jos. Sper ca în preliminariile Cupei Mondiale din 2010 să începem cu dreptul", a punctat Sandu.
Reprezentativa României a ratat calificarea în sferturile de finală ale Campionatului European, după ce a pierdut, marţi, cu scorul de 0-2 (0-0), meciul susţinut în compania selecţionatei Olandei, în ultima etapă a grupei C de la Euro-2008.