Câteva zeci de străzi din întreg municipiul Oradea au fost inundate, miercuri după-amiază, în urma unei ploi torenţiale care a durat aproximativ 45 de minute.
Circulaţia maşinilor a fost blocată total sau parţial pe unele artere centrale şi străzi din cartiere, iar sistemul de canalizare pe multe străzi recent modernizate, precum Tudor Vladimirescu şi Spitalului, s-a dovedit ineficient, apa inundând curţile oamenilor, în unele cazuri ea ajungând chiar până sub geamurile locuinţelor.
Pe mai multe străzi, maşinile au fost înconjurate de ape, cum s-a întâmplat pe Olimpiadei şi Berzei.
La o jumătate de oră după oprirea ploii, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana Bihor era încă asaltat de apeluri telefonice din partea orădenilor care au solicitat ajutor pentru evacuarea apei din subsoluri, curţi şi locuinţe, numărul cererilor fiind de ordinul zecilor.
"Numărul apelurilor recepţionate este de câteva zeci, iar orădenii continuă să ceară ajutorul pompierilor, toate echipajele fiind trimise pe teren, la evacuarea apei", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU, Camelia Roşca.
De asemenea, sunt pe teren şi utilajele societăţii locale Apă-Canal, care lucrează la desfundarea reţelelor de canalizare.