Prima pagină » Life-Inedit » Clubul Inter Milano îi felicită pe Adelina şi Cristian Chivu în ziua nunţii lor

Clubul Inter Milano îi felicită pe Adelina şi Cristian Chivu în ziua nunţii lor

Clubul Internazionale Milano a publicat, duminică, pe site-ul oficial, un mesaj de felicitare pentru Adelina Elisei şi Cristian Chivu, care se vor căsători religios astăzi la Palatul Ştirbey.
Clubul Inter Milano îi felicită pe Adelina şi Cristian Chivu în ziua nunţii lor
06 iul. 2008, 13:07, Life-Inedit

"Ziua cea mare, atât de aşteptată, a sosit. Astăzi este o zi de sărbătoare pentru Cristian Chivu şi Adelina Elisei. Cuplul, după logodna şi cununia civilă de joi, se căsătoreşte la biserica de la frumosul Palat Ştirbey, din Buftea, la câţiva kilometri de Bucureşti. Vor fi mulţi prieteni la ceremonie şi la petrecere, un adevărat eveniment în România, unde fundaşul nerazzurro este căpitan şi simbol. Tot clubul Inter şi toţi suporterii nerazzurri îi salută şi îi felicită cu dragoste pe Cristian şi Adelina, două persoane minunate care se iubesc şi cărora le dorim să li se îndeplinească totul în viaţă", scrie site-ul oficial al clubului Internazionale Milano, care în final notează "Bravo, Cristian, ai câştigat şi această partidă…".

Căpitanul echipei naţionale a României, Cristian Chivu, şi Adelina Elisei s-au cununat civil, joi, la Primăria Sectorului 1, iar ceremonia religioasă va avea loc astăzi la Palatul Ştirbey.