Prima pagină » Social » Promovabilitate la bac de 77,24%, înainte de contestaţii

Promovabilitate la bac de 77,24%, înainte de contestaţii

Rata de promovare înregistrată la examenul de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2008, este, înainte de soluţionarea contestaţiilor, de 77,24 la sută, cu 3,54 puncte procentuale sub media de anul trecut, 80,78 la sută, informează Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (MECT).
Promovabilitate la bac de 77,24%, înainte de contestaţii
07 iul. 2008, 14:31, Social

Potrivit unui comunicat al MECT, din totalul celor 220.736 elevi prezenţi examen, 170.503 au obţinut medii care permit promovarea bacalaureatului.

Numărul candidaţilor respinşi (cu medii sub 6) este de 49.965 (22,63 la sută). Potrivit ultimelor raportări ale inspectoratelor şcolare, 268 de elevi au fost eliminaţi de la probele de examen, pe motiv că au fost prinşi copiind sau încercând să copieze.

Rata de participare la această sesiune a bacalaureatului a fost de 98,19 la sută (220.736 prezenţi din 225.838 elevi înscrişi).

Printre judeţele cu o rată de promovabilitate ridicată se regăsesc Suceava (98,39 la sută), Constanţa (97,24 la sută), Botoşani (96,69 la sută), Mehedinţi (94,67 la sută), Hunedoara (94,17 la sută) şi Caraş – Severin (94,27 la sută). Cele mai scăzute procentaje se înregistrează în Ilfov (38,57 la sută), Giurgiu (39,71 la sută) şi Braşov (57,18 la sută).

Pe tranşe de note, situaţia se prezintă astfel: între 6 şi 6,99 – 15.622 de note, între 7 şi 7,99 – 42.950 note, între 8 şi 8,99 – 62.690 note, respectiv 48.881 note între 9 şi 9,99.

Numărul notelor de 10 a fost 90 (cele mai multe – 13 – în judeţul Mehedinţi). În 12 judeţe nu a fost obţinută nicio medie generală de 10.

La nivelul întregii ţări au fost depuse 39.721 contestaţii, dintre care 33.278 contestaţii au fost depuse de candidaţii din promoţia 2008, iar 6.443, de candidaţii din promoţiile anterioare.

Cele mai multe contestaţii au fost depuse în Bucureşti – 5.157, Galaţi – 2.539 şi Prahova – 2.344, iar cele mai puţine în Mehedinţi – 152 şi Covasna – 194.
Rezolvarea contestaţiilor depuse în data de 5 iulie are loc în intervalul 7- 8 iulie, iar afişarea rezultatelor finale este programată în 9 iulie.