Tom Cruise, în vârstă de 46 de ani, s-a gândit la acest proiect cinematografic după ce a remarcat succesele înregistrate de continuările altor producţii ale anilor ’80, precum "Rocky" şi "Indiana Jones", informează femalefirst.co.uk.
"Ideea este ca noul film să reia povestea pilotului Maverick la 20 de ani de la prima. El lucrează ca instructor la şcoala Top Gun, dar de această dată rolurile sunt inversate şi el este cel care trebuie să instruiască o femeie pilot" a spus o sursă de la studiourile Paramount Pictures.
"Dacă acest proiect se va concretiza sau nu depinde doar de Tom Cruise şi de dorinţa lui de a-l interpreta pe Maverick, pentru că va fi foarte greu de găsit un actor care să îl înlocuiască", a adăugat sursa.
Reprezentanţii studioului de producţie au declarat că nu vor demara proiectul decât dacă Tom Cruise îşi va da acordul oficial că va juca în continuarea filmului care l-a consacrat.
În "Top Gun", Tom Cruise juca rolul unui pilot care zboară din instinct, fără să respecte regulile aviaţiei şi care trebuie să lupte cu proprii demoni într-o lume în care nu există locul 2. Actriţa Kelly McGillis joacă rolul instructorului civil care ajunge să se îndrăgostească de pilotul rebel. În film mai apar Anthony Edwars şi Val Kilmer.
Filmat la Fightertown, SUA, adevărata şcoală Top Gun, folosind avioane de vânătoare F-14 Tomcat şi piloţi adevăraţi pentru cele mai spectaculoase scene aeriene, cu o coloană sonoră ce include hituri ale anilor ’80, "Top Gun" şi-a câştigat locul pe lista filmelor de acţiune devenite clasice.