Prima pagină » Știri externe » Un şofer arestat în Bulgaria avea o alcoolemie de 8,15 grame la litru

Un şofer arestat în Bulgaria avea o alcoolemie de 8,15 grame la litru

Un şofer bulgar a fost prins de poliţie cu o alcoolemie de 8,15 grame la litru, fiind oprit pentru că a provocat un accident uşor de circulaţie, în apropiere de Batak, în sud-vest Bulgariei, relatează AFP, citând bTV.
Un şofer arestat în Bulgaria avea o alcoolemie de 8,15 grame la litru
05 aug. 2008, 12:12, Știri externe

Şoferul, în vârstă de 25 de ani, care a fost oprit, duminică, de poliţie, a recunoscut că a băut 20 de litri de bere în 24 de ore.

În Bulgaria, şoferii pot conduce având alcoolemia de maximum 0,5 grame la litru.

Poliţia a intensificat controalele în această vară din cauza numărului tot mai mare de accidente cu urmări grave. În accidentele rutiere au murit peste o mie de persoane în 2007 în Bulgaria, o ţară cu 7,7 milioane de locuitori.