Ioana P. a depus plângere la Colegiul Medicilor, susţinând că medicul respectiv a mutilat-o pur şi simplu.
"Medicul mi-a spus că vor fi două incizii mici, una sub sân şi alta în partea dreaptă. După operaţie, însă, m-am trezit cu o tăietură mare în mijlocul sânului şi cu mameloanele mutate nefiresc de sus. Nu mai spun că în partea de jos atârnă un rest de piele. Intervenţia m-a costat 2.000 de lei, dar se vede treaba că am plătit ca să mă distrugă. Medicul mi-a spus că aşa este normal, dar eu nu mai pot purta o bluză mai decoltată pentru că mi se văd mameloanele", a declarat pentru MEDIAFAX Ioana P.
Pe de altă parte, medicul care a făcut operaţia spune că nu are ce să-şi reproşeze.
"I-am explicat înainte de interventie, în detaliu, inclusiv unde vor fi mameloanele. Acestea sunt ca la un om normal, dar i se par mai sus pentru că cicatricea este mai lungă. Aceasta arată aşa pentru că a avut sânii foarte lăsaţi", a explicat medicul estetician.
Conducerea Colegiului Medicilor Bacău a fost sesizată în acest caz şi a declanşat deja o anchetă.
"Am fost cu toţii impresionaţi când am văzut cum arată această tânără. Am declanşat deja o anchetă disciplinară", a declarat corespondentului MEDIAFAX dr. Elena Stângă, preşedintele Colegiului Medicilor Bacău, care a precizat că rezultatul anchetei va fi cunoscut într-o lună.