Nasul mamiferelor poate detecta pericolul

Potrivit unui articol publicat în revista Science, cercetătorii au efectuat un experiment în cadrul căruia au amplasat un şoarece într-un mediu care includea un recipient de apă şi feromoni de pericol emanaţi de alţi şoareci, constatând că animalul s-a îndepărtat imediat de recipient şi s-a aşezat în partea opusă a locului unde se afla acesta.

Oamenii de ştiinţă au stabilit că, la originea acestei reacţii, se află ganglionul Grueneberg, situat la intrarea în nas şi care include 300-500 de celule. Celulele acestui organ, identificat iniţial în 1973 şi uitat ulterior, folosesc cantităţi proprii de calciu pentru a declanşa un semnal de alarmă la nivelul creierului. Cercetătorii au mai expus şoarecele şi altor mirosuri generate de feromoni şi de laptele maternal, fără a constata însă vreo creştere a concentraţiei de calciu intracelular în ganglionul menţionat. Astfel, echipa a demonstrat că numai mirosul emanat de feromonii de pericol emişi de animalele din aceeaşi specie activează semnalul de alarmă.

Pentru a-şi confirma descoperirea, cercetătorii au apelat la un şoarece căruia i-au extirpat ganglionul Grueneberg. Acesta a putut detecta alte mirosuri, cum ar fi cel al unui biscuite ascuns, însă nu a mai reacţionat la prezenţa feromonilor de alarmă.

40% dintre pacienții cu diabet renunță la tratament în primul an

Cine are auzul mai bun: Femeia sau bărbatul? Un studiu oferă răspunsul

Ganglionul este prezent şi în organismul fiinţelor umane, potrivit lui Hans Grueneberg, care l-a descoperit şi i-a numele său. Cercetătorii elveţieni consideră că, în cazul oamenilor, ganglionul menţionat serveşte la detectarea stării de stres la persoanele din jur.

Detectarea semnalelor de alarmă declanşează "componente specifice, cum ar fi imobilizarea sau fuga pentru a scăpa de pericol sau atacator sau chiar atacul pentru apărarea grupului împotriva pericolului", a explicat unul dintre membrii echipei de cercetare.

Un sistem de alertă similar funcţionează şi în cazul altor specii. Astfel, plantele se apără prin producerea unui tanin care obligă animalele rumegătoare să îşi schimbe locul pentru a paşte, în timp ce insectele emană mirosuri prin care avertizează indivizii din aceeaşi specie în legătură cu eventualele pericole.