Prima pagină » Life-Inedit » Mel B ar putea poza în Playboy (Galerie Foto)

Mel B ar putea poza în Playboy (Galerie Foto)

Melanie Brown, fostă membră a trupei Spice Girls, a declarat că, deşi a refuzat deja două oferte de a poza în publicaţia pentru adulţi Playboy, ea nu a exclus complet ideea de a apărea nud în revistă.
28 aug. 2008, 12:49, Life-Inedit

"Mi-a fost făcută o ofertă anul trecut şi o alta, în urmă cu câteva luni. Cu toate că le-am refuzat, asta nu înseamnă că nu le voi lua în calcul în viitor – prin casă nu am nicio problemă în a merge dezbrăcată", a spus cântăreaţa în vârstă de 33 de ani, citată de femalefirst.co.uk.

În luna aprilie a acestui an, Mel B a devenit imaginea liniei de lenjerie intimă Ultimo şi a apărut într-o serie de reclame apetisante.

Cântăreaţa, mamă a două fete – Phoenix, în vârstă de 9 ani, şi Angel, în vârstă de 16 luni -, a mai declarat că se simte foarte bine în pielea sa şi că nu crede în curele de slăbire.

"Mă simt bine cu corpul meu. Nu e slab – e chiar voluptos. Dar îmi place şi cred că arată foarte bine. Merg la sală, mănânc sănătos şi îmi ascult trupul", a mai spus ea.

Melanie Janine Brown – alias Melanie B sau Mel B – este o cântăreaţă pop britanică, cunoscută mai ales ca membră a trupei Spice Girls, una dintre cele mai de succes formaţii feminine ale tuturor timpurilor. Presa britanică a supranumit-o "Scary Spice" pentru că are o atitudine directă, un fel special de a se îmbrăca (adesea cu imprimeuri leopard) şi o coafură voluminoasă.