Apărătorul familiei Tinu, Gheorghe Dragomir, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că va face recurs împotriva deciziei Tribunalului Bucureşti imediat ce va primi motivarea instanţei.
Tribunalul Bucureşti a decis, luni noaptea, că fiul jurnalistului Dumitru Tinu, Andrei Iucinu, poate purta numele de familie al tatălui său, decizia putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti.
Astfel, Tribunalul Bucureşti a menţinut decizia Judecătoriei Sectorului 1 care, în martie, a dispus că Iucinu poate purta numele de familie al tatălui său.
Potrivit deciziei secţiei civile a Judecătoriei Sectorului 1, cererea lui Andrei Iucinu s-a admis în parte, dar se arată că acesta va putea "purta în continuare" numele de Tinu. Faţă de cererea lui Iucinu de modificare a numelui tatălui din certificatul de naştere şi faţă de modificarea numelui de familie din acelaşi document, instanţa a decis disjungerea soluţionării acestor capete de cerere şi formarea unui nou dosar.
Acest dosar, în care Andrei Iucinu a cerut să-i fie modificate în certificatul de naştere rubricile "Numele tatălui" şi "Nume" astfel încât să figureze ca fiu al lui Dumitru şi să poarte numele de familie Tinu, dar şi obligarea Primăriei Sectorului 6 la eliberarea unui nou certificat de naştere cu caracteristicile cerute, este suspendat până la o soluţie definitivă în privinţa numelui fiului jurnalistului.