Prima pagină » Știri externe » OSCE avea informaţii despre declanşarea conflictului din Osetia de Sud

OSCE avea informaţii despre declanşarea conflictului din Osetia de Sud

OSCE avea date concrete despre declanşarea conflictului din Osetia de Sud, însă nu a făcut nimic pentru a-l preveni, a declarat Oksana Antonenko, expert din cadrul Institutului Internaţional pentru Studii Strategice, citat de RIA Novosti, în pagina electronică.
OSCE avea informaţii despre declanşarea conflictului din Osetia de Sud
10 sept. 2008, 21:40, Știri externe

"Am vizitat regiunea cu două săptămâni înainte de declanşarea conflictului şi am consultat rapoarte ale observatorilor militari ai OSCE, potrivit cărora conflictul era inevitabil", a declarat Antonenko.

Conform acestor documente, cu două săptămâni înainte de declanşarea conflictului, armata georgiană a ocupat împrejurimile oraşului Ţhinvali, în timp ce armata osetă a ocupat poziţiile sale.

Astfel, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) avea toate datele necesare pentru a convoca un summit şi a încerca să prevină conflictul, a explicat Antonenko.

"La ce serveşte OSCE, ce rol joacă ea?", s-a întrebat expertul. "Nu avem nevoie de OSCE, pur şi simplu", a adăugat Antonenko. "În opinia mea, OSCE este deocamdată principalul vinovat pentru această criză", a precizat ea.