Prima pagină » Știri externe » Politica externă a lui Bush începe să semene cu cea propusă de Obama

Politica externă a lui Bush începe să semene cu cea propusă de Obama

Preşedintele american George W. Bush a iniţiat anul trecut strategii şi acţiuni de politică externă foarte asemănătoare cu ceea ce senatorul Barack Obama a promovat în timpul campaniei prezidenţiale.
Politica externă a lui Bush începe să semene cu cea propusă de Obama
16 sept. 2008, 12:42, Știri externe

Astfel, o eventuală preşedinţie a lui Obama ar semăna cu al doilea mandat al lui Bush. Administraţia americană a iniţiat negocieri la nivel înalt cu Iranul şi Coreea de Nord, a convenit asupra unui "calendar" pentru reducerea trupelor americane din Irak şi şi-a anunţat planurile de a transfera trupe şi alte resurse din Irak în Afganistan, relatează Washington Post în ediţia electronică.

Oficialii americani au confirmat faptul că preşedintele Bush a autorizat oficial raiduri în Pakistan fără aprobarea Guvernului ţării, o idee cu care Obama a fost de acord, motiv pentru care a fost criticat anul trecut.

Oficiali din administraţia americană şi consilieri ai candidatului republican la preşedinţie, John McCain, au precizat că aceste evenimente au puţine puncte comune cu politicile lui Obama şi resping orice fel de comparaţie, pe care o califică drept simplistă.

Membri ai echipei lui Obama susţin însă că Bush a fost forţat de împrejurări să renunţe la ofensiva politică din timpul primului mandat şi să adopte o abordare mai pragmatică în cel de-al doilea. Când Bush a anunţat noile detaşări de trupe în Afganistan, Obama s-a declarat "bucuros". "Sunt bucuros că preşedintele adoptă linia politicii pe am susţinut-o de foarte mulţi ani", a precizat atunci Obama.