Prima pagină » Politic » Guvernul aprobă, joi, ordonanţa de majorare a pensiilor de la 1 octombrie

Guvernul aprobă, joi, ordonanţa de majorare a pensiilor de la 1 octombrie

Guvernul intenţionează să decidă, în şedinţa de joi, prin ordonanţa de urgenţă, majorarea valorii punctului de pensie cu aproximativ 20%, de la 581,3 lei la 697,5 lei, începând cu 1 octombrie 2008, cu o lună mai devreme faţă de termenul stabilit iniţial.
Guvernul aprobă, joi, ordonanţa de majorare a pensiilor de la 1 octombrie
17 sept. 2008, 22:46, Politic

Proiectul ordonanţei de urgenţă a fost inclus pe lista actelor normative care ar putea fi aprobate, joi, de Guvern.

Premierul Călin Popescu Tăriceanu i-a invitat, marţi seara, la Guvern pe reprezentanţii PSD, iniţiatorii celor două moţiuni simple dezbătute în Camera Deputaţilor şi în Senat, pentru consultări.

La sfârşitul discuţiei, preşedintele PSD, Mircea Geoană, a anunţat că Guvernul a acceptat propunerea PSD privind devansarea majorării pensiilor pentru data de 1 octombrie, motiv pentru care social-democraţii renunţă la intenţia de a depune o moţiune de cenzură.